Fostul senator PNL Vlad Pufu ar putea fi numit politic la șefia TVR
Conform unor surse, parlamentarii au declanșat o procedură de numire a noilor conduceri ale Autorității Electorale Permanente , Radioului Public și Televiziunii Române.
Votul pentru decizia politică ar urma să fie luat săptămâna viitoare.
În cărți pentru obținerea șefiei la TVR este fostul senator PNL de Buzău, Vlad Pufu. Acesta a fost parlamentar până în anul 2024 și a făcut parte din Comisia de Cultură din Senat.
Înainte de intrarea în politică, Pufu a activat în domeniul mass-mediei, iar în mandatul său de senator liberal a acuzat de mai multe ori că Televiziunea Română ar avea un ,,management defectuos,,.
În prezent, directorul SRTV este Dan Turturică, numit de Klaus Iohannis.

