Grevă de avertisment în mai toate primăriile buzoiene
Mai multe primării din județul Buzău au oprit miercuri activitatea timp de două ore, în semn de protest față de măsurile impuse de Bolojan, ocazie cu care sindicaliștii au atras atenția că funcționarii publici cât și personalul contractual sunt deciși să declanșeze o grevă generală.
Potrivit Sindicatului Naţional al Comunelor și Orașelor (SCOR) – Filiala Buzău, angajaţii au refuzat să intre la lucru timp de două ore şi au ieşit în faţa primăriilor pentru a-şi exprima nemulţumirile şi îngrijorările faţă de posibile reorganizări sau disponibilizări. „La protest – respectiv greva de avertisment care s-a desfăşurat până la orele 13.00, nu am lucrat cu publicul în această perioadă – au participat aproximativ jumătate din primăriile din judeţ. Revendicările sunt legate de lipsa dialogului, nu am fost consultaţi cu privire la măsurile care ne privesc direct, celebrul pachet II de măsuri de reformă care vizează reducerea unilaterală a timpului de lucru, principiul rotaţiei cadrelor, măsuri care trebuie în mod corect să fie luate împreună cu cei implicaţi. Solicitările au fost făcute conform legii dialogului social, încă de acum două săptămâni, deşi prevederea legală era de a fi invitaţi, nu s-a întâmplat acest lucru, am fost puşi în faţa faptului împlinit în sensul în care ni s-a prezentat un proiect de lege care generează o stare de îngrijorare în rândul funcţionarilor publici şi personalului contractual”, a declarat, pentru „Agerpres”, preşedintele Sindicatului Naţional SCOR-Filiala Buzău, Adrian Marin.
Sindicaliştii mai spun că se strâng semnături pentru declanşarea grevelor în toate primăriile din judeţul Buzău, mişcările de protest urmând a culmina cu o grevă generală.
Foto cu titlu de prezentare
Foto – Arhivă

