Politica

Liderul “vopsit” al PNL Vrancea Cătălin Toma pierde meciul cu Filimon. După ce la alegerile prezidenţiale din 2014 l-a boicotat pe Klaus Iohannis, acum se doreşte parlamentar

Comisia de Arbitraj a PNL Vrancea a anulat decizia conducerii partidului cu privire la excluderea consilierului local, Ionuţ Filimon din PNL. Filimon a contestat hotărarea de excludere din partid, pe motiv că şi-ar fi criticat şi denigrat conducerea partidului, dar şi pentru ca nu şi-a plătit cotizaţia din august 2015. Comisia de Arbitraj i-a dat însă dreptate lui Ionuţ Filimon, spunand că acesta s-a bucurat de aprecierea colegilor şi a avut rezultate în activitatea desfăşurată în partid, dar şi că şi-a achitat obligaţiile financiare de partid. Conducerea liberalilor a anunţat ieri, printr-un comunicat de presă, că va contesta hotărarea Comisiei din Vrancea la Comisia de Arbitraj de la nivel naţional.

Comisia apreciază că dl. Ionuţ Filimon şi-a adus aportul la îndeplinirea obiectivelor de partid, atat la nivel local, cat şi naţional, că este un bun organizator, mobilizator şi se bucură de respect în cadrul Organizaţiei Judeţene a PNL Vrancea”, se arată în hotărârea luată de Comisia de Arbitraj.

Lupte de culise între tabere

Cătălin Toma are mari probleme în interiorul partidului, deşi la prima vedere pare că totul este doar lapte şi miere, semnalul a fost transmis încă de la şedinţa de CDJ care s-a ţinut expre să-l demită pe Filimon. Atunci scorul a fost unul foarte strâns, Filimon fiind susţinut de mai bine de 27 de organizaţii din judeţ, iar 33 de lideri din teritoriu nu au fost prezenţi, aceştia dorind să nu i-a parte la circul mediatic pe care Toma îl face de ceva timp. Este clar o luptă cu săbiile pe masă, iar  liderul PNL Vrancea nu doreşte decât să scape de membrii incomozi. Dacă în unele cazuri lui Toma i-a ieşit pasenţa de a scăpă de unii colegi, se pare că în cazul lui Filimon nu-i reuşeşte. Este limpede un conflict personal, pe care Toma l-a transformat în unul politic şi care din păcate nu face decât să destabilizeze filiala PNL Vrancea.  Potrivit surselor,  se pare că inclusiv martorii pe care Toma i-a propus spre a fi audiaţi, aceştia au declarat că nu au auzit nimic, ba mai mult, doi dintre ei fiind absenţi pe motiv că sunt plecaţi în concediu de odihnă.
De asemenea, apărătorul filialei PNL Vrancea, nu a reuşit să aducă probe concludente cu privire la ceea ce i s-a reproşat lui Filimon, au fost doar supoziţii şi bănuieli, că ar fi spus(…) dar nimic concret. Vă reamintim că Filimon este susţinătorul candidatului Ion Ştefan la primăria municipiului Focşani, iar echipa de la municipiu a fost una dintre cele mai bune, obţinând 10600 de voturi, fapt pentru care a propulsat filiala PNL Vrancea printre locurile fruntaşe la nivel naţional. Este de notorietate faptul că între Ion Ştefan şi Cătălin Toma există un conflict aprig, lucru care l-a deteterminat pe Toma să-i rupă echipa lui Ştefan deoare devenea un real pericol  pentru actuala conducere a filialei PNL Vrancea.

Cătălin Toma, primarul care l-a boicotat pe Klaus Iohannis se doreşte deputat de Vrancea

Surse din interiorul liberalilor, confirmă faptul că actual lider al PNL Vrancea este de fapt un fost preşedinte TSD şi unul dintre personajele care, folosindu-se de ordonanţa 55 a direcţionat către PSD mai mulţi primari PNL, primari care au şi rămas alături de baronul Oprişan. Este de notorietate şi faptul că liderul PNL Vrancea, Cătălin Toma, la alegerile prezidenţiale  din noembrie 2014  nu s-a implicat, ba mai mult acesta a jucat la două capete, organizaţia PNL Jariştea înclinând balanţa spre Victor Ponta şi binenţeles obţinând un scor slab candidatul Klaus Iohannis.
După ce în nenumărate rânduri presa locală a relatat apucăturile PSD-iste ale liderului PNL Vrancea, Cătălin Toma, se pare că acesta în diferite medii se laudă că ar avea susţinerea totală şi necondiţionată a mai marilor de la centru, deşi se cunosc exact relaţiile neconvenţionale ale tânărului social democrat, vopsit în liberal.
Un  alt episod care cu siguranţă a stârnit mânia liberalilor din organizaţie este şi faptul că Toma a început îndepărtarea opozanţilor săi din partid. Nu de mult a executat la scenă deschisă trei membrii PNL din comuna Boloteşti, oameni cu ştate vechi şi cu personalitate, printre ei fiind şi fratele unui potent om de afaceri din zonă. Şirul excluderilor din partid a continuat iar cel mai vehiculat nume pe lista victimelor a fost  tocmai cel al consilierului muncipal, Ionuţ Filimon, unul dintre oamenii care pentru Toma reprezintă un real pericol. Fost  secretar general al Organizaţiei Municipale, Filimon este cunoscut printre rândurile foştilor PDL-işti ca fiind o mână de fier în ce priveşte partea organizatorică, acesta fiind şi unul dintre susţinătorii candidatului la primăria municipiului Focşani, Ion Ştefan.

CITEȘTE ȘI: Numele noilor șefi ai Serviciilor de Informații Buzău. Unul dintre aceștia a lucrat la Poliția Râmnicu Sărat

Acesta a declarat public că Ştefan trebuie să fie omul care să reprezinte organizaţia municipală la alegerile generale, după ce candidatul Ion Ştefan a obţinut 10600 de voturi, pierzând fotoliul de primar la un scor foarte strâns, de fapt un scor istoric pentru PNL. Este de notorietate şi faptul că în timpul campaniei de la locale, liderul PNL Vrancea Cătălin Toma le-a interzis candidatilor la Consiliul Judeţean să meargă alături de Ion Ştefan, de fapt a fost o boicotare a campaniei lui Ion Ştefan din partea preşedintelui PNL Vrancea.. Această situaţie este cunoscută în toată organizaţia PNL şi nu numai, fapt care a dus la un haos total în sânul organizaţiei municipale PNL Focşani. Deşi toate aceste detalii se cunosc, se pare că liderii de la centru nu iau nicio măsură, faptul că un primar cu numai 1350 de voturi (Cătălin Toma) îşi permite să arunce un candidat cu 10600 de voturi (Ion Ştefan), toate aceste aspecte spun multe, sau la Vrancea se doreşte un PNL slab, pricăjit şi aplecat la picioarele baronului Oprişan. Ca un fin observator al scenei politice din Vrancea, se pare că lierii de la centru dă mână liberă unui neica nimeni să i-a decizii cruciale în numele unui partid istoric, în numele unor liberali care au demonstrat că pot, vor dar nu sunt lăsaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *