Liliana Sbîrnea a fost repusă în funcția de prefect al județului Buzău
Numită pentru a doua oară în această funcție, după o pauză de șase luni, ea a fost repusă în drepturi luni dimineață, în cadrul unei ceremonii oficiale.
La eveniment au fost prezenți liderii administrației locale și județene, dar și șefii de instituții deconcentrate.
La finalul ceremoniei, noul prefect a subliniat că unele dintre prioritățile administrative nu mai suportă amânare.
CITEȘTE ȘI Focșănean depistat sub influența alcoolului la volan
Fost senator PSD și de profesie cadru didactic, Liliana Sbîrnea își începe al doilea mandat de reprezentant al Guvernului în teritoriu, după cel exercitat în perioada februarie 2025 – aprilie 2026. Deși are deja o experiență solidă în gestionarea acestei funcții, momentul depunerii jurământului a fost marcat de trăiri intense.

