Pentru a nu se supăra că a fost alungat ca un câine de la CJ, lui Neagu i s-a propus o funcție de deputat
Actualul președinte al Consiliului Județean Buzău, controversatul pesedist Petre Emanoil Neagu, a declarat joi, că va candida pentru un post de deputat la viitoarele alegeri parlamentare, asta pentru a nu se face de râs de faptul că social-democrații l-au alungat de la CJ, în locul său, propunându-l pe Lucian Romașcanu.
„A fost decizia mea şi, reţineţi, doar decizia mea. După multe frământări, recunosc, ştiţi că la un moment dat am spus că nu o să mai candidez. Apoi, fiind nu uşor sentimental, pentru că mă leagă foarte multe lucruri de această instituţie la care eu ţin foarte mult pentru că eu aici m-am format, la Consiliul Judeţean, şi fiind 20 de ani de când am avut funcţii de conducere în această instituţie, şi alţi patru ani, în primii mei ani, când am făcut cunoştinţă cu această instituţie şi am fost consilier judeţean. Sunt 24 de ani de când am intrat în această instituţie şi este normal să rămână ceva din părticica mea de suflet aici. Am hotărât, stând de vorbă cu mine şi, bineînţeles, după ce am hotărât că aş putea să fac şi altceva împreună cu cei din conducerea partidului, în special cu domnul preşedinte Marcel Ciolacu, cu secretarul general al Partidului Social Democrat, domnul Stănescu, şi, bineînţeles, şi nu în ultimul rând, cu preşedintele organizaţiei judeţene, domnul Lucian Romaşcanu, am ajuns la concluzia să continui activitatea mea. Tot administraţie este şi acolo, decât că Parlamentul are un alt rol, acolo se fac legi şi aşa mai departe. Sper eu, din puţina mea experienţă, de peste 20 de ani în administraţia publică locală, să pot şi acolo, măcar un pic, să duc din experienţa mea”, a declarat preşedintele Neagu, citat de News.ro.
Acesta va candida de pe poziția a II-a pentru un post de deputat, după președintele PSD, Marcel Ciolacu.