PNL Balta Albă gata să răstoarne căruța liberală a lui Romanescu, omul PSD-ului la Buzău
O mână de liberali get-beget au organizat, luni după amiază, un protest spontan în fața sediului PNL din municipiul Buzău. Organizatorii manifestației îi cer demisia lui Romanescu, care îl cataloghează drept „omul PSD-ului”.
Protestul-surpriză făcut în fața sediului PNL, de pe strada Ion Băieșu din municipiul Buzău a tulburat apele în interiorul formațiunii așa-zis liberale, dacă ne raportăm la actuala conducere, acuzată în mai multe rânduri, de mai mulți membri marcanți, de o „înfrățire cu PSD”.
La eveniment a participat și un consilier județean liberal, în persoana lui Calotă Georgian, fost primar al comunei Balta Albă, alături de Ionuț Cercel, un antreprenor local.
Alesul PNL s-a declarat nemulțumit de actuala politică dictată de conducerea organizației județene, solicitându-i totodată demisia lui Cristinel Romanescu.
Calotă îl acuză pe Romanescu de colaborare cu PSD, după ce acesta nu a mai fost desemnat drept candidat PNL la Primăria Balta Albă, fiind preferat un apropiat al social-democraților.
Protestatarii au adus în fața sediului PNL și câteva pancarte pe care scria „Romanescu, DEMISIA” și „Romanescu, omul PSD-ului”. Alături de Calotă au mai venit câțiva peneliști din organizația comunală Balta Albă.
Fără doar și poate acest protest îl va costa pe Calotă funcția de consilier județean, fiind lesne de înțeles că Romanescu va solicita urgent excluderea din partid a alesului județean.
În paralele, Ionuț Cercel, un alt membru marcant al liberalilor buzoieni, a avut un punct de vedere pe pagina sa de socializare, în care, cu aceeași voce, în cere demisia lui Romanescu:
„Demisia, domnule presedinte al organizatiei judetene PNL Buzau, Cristinel Romanescu! Nu m-am inscris in Partidul National Liberal din dorinta obtinerii unor interese, nici profesionale si nici materiale. Ideologia mea este de dreapta si m-am identificat cu doctrina si principiile Partidului National Liberal. Consider ca partidul are nevoie de mine si nu eu de partid.
CITEȘTE ȘI:Raul Florescu: „Viorel Holban – părintele banului public” și „legăturile sale periculoase”
Dupa mai bine de un an, de cand sunt membru al Organizatiei Judetene PNL Buzau, pot spune cu regret ca lipsa oamenilor integri, demni si verticali dezvolta calitatea slaba a politicii romanesti. Am ales sa sustin demersul bunului meu prieten si coleg de partid Georgian Calota, actual consilier judetean din partea Partidului National Liberal, cat si membru in Biroul Permanent Judetean, de a solicita demisia Presedintelui organizatiei judetene PNL Buzau, domnul Cristinel Romanescu.
Actiunile lipsite de transparenta si deciziile politice ce nu sunt in concordanta cu obiectivele Partidului National Liberal, nici macar statutare, ne-au determinat sa avem aceasta reactie. Domnul Romanescu nu a intreprins vreodata nicio actiune de a face opozitie vreunui partid politic.
Nu suntem in discutie cu nicio alta formatiune politica si nici nu facem jocurile cuiva, asa cum a presupus o parte din presa buzoiana. Suntem membrii PNL, si dorim sa ramanem membrii PNL. Dorim sa se respecte principiile liberale, doctrina si ideologia partidului dar mai ales munca oamenilor cu adevarat de dreapta. Dorim ca in organizatia PNL Buzau sa fie transparenta, corectitudine, comunicare si opozitie adevarata impotriva altor formatiuni politice.„, a scris Cercel pe o rețea de socializare.
Seara, după calmarea spiritelor în PNL Buzău, mai mulți mambri ai partidului au avut diferite reacții pe conturile lor de socializare. Majoritatea împărtășeau, în respectivele postări ideile enunțate de protestatarii care s-au aflat fizic în fața sediului PNL Buzău, însă aceștia doar au preferat să se ferească, din spatel conturilor de socializare, de eventualele răzbunări ale liderului Romanescu.
