Care sunt cele opt echipe buzoiene care vor participa la baraj
După ultima etapă a sezonului regular al Ligii a IV-a, doar opt echipe buzoiene se vor bate în play-off pentru locul care duce la baraj.
Vorbim despre Petrolul Berca, Gloria Vadu Pașii, Carpați Nehoiu, Voința Lanurile, Montana Pătârlagele, Știința Cernătești, Team Săgeata și Viitorul Gherăseni, care se vor întâlni tur-retur, fiecare cu fiecare, în cadrul a 14 runde programate.
În teorie, doar echipele din Berca și Nehoiu sunt aspirante reale la titlu, însă și fotbaliștii de la Lanurile, echipa de pe locul trei ar putea reprezenta o surpriză.
Cum în play-off se intră cu toate punctele din sezonul regular, primele două clasate, Berca și Nehoiu, sunt mari favorite, cu câte 43, respectiv 42 de puncte.
Petrolul Berca a înregistrat un singur egal, cu Lanurile, în timp ce Carpați Nehoiu au pierdut o singură dată, în întâlnirea cu Petrolul Berca.
Echipa clasată pe primul loc la finalul play-off-ului va fi declarată campioană județeană și va reprezenta Buzăul la barajul de promovare pentru Liga a III-a.
La polul opus, cluburile clasate pe locurile 9-16 vor juca play-out, tot pe sistem tur-retur, locurile 6-8 urmând să retrogradeze direct în Liga a V-a.

