Echipa de fotbal Gloria Buzău se desființează
Echipa falimentară de fotbal din Buzău, susținută cu banii Primăriei și Consiliului Județean se va desființa, cel mai probabil, cât de curând.
Clubul de fotbal buzoian a rămas fără cei mai importanți acționari, cele două instituții publice județene, care au anunțat că vor suspenda orice plată către Gloria Buzău.
Primarul Buzăului, Constantin Toma, a anunțat săptămâna trecută faptul că instituția sa nu mai are bani să susțină echipa de fotbal care a retrogradat în Liga a II-a.
„Despre Gloria Buzău, va exista o şedinţă a Adunării Generale a asociaţiei în care şi Consiliul Județean este parte, în care reprezentantul nostru va merge cu mandat de retragere din asociaţie. Consiliul Județean Buzău a finanţat Gloria Buzău pe obiectivul de rămânere în Liga I. Din păcate, acest obiectiv nu a fost posibil şi în consecinţă CJ va supune o hotărâre de retragere din această asociaţie. Din păcate, această asociere nu şi-a atins obiectivele”, le-a transmis Romaşcanu consilierilor judeţeni.

