Escrocheriile buzoianului Bodescu la FRF surprinse de camerele de filmat
Buzoianul Gabriel Bodescu, mâna dreaptă a președintelui Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, este un personaj extrem de controversat, fiind cel care ar controla campionatul românesc prin deciziile sale, spune surse din lumea fotbalului buzoian.
Cel mai recent incident a fost surprins de camerele de filmat chiar la debutul extragerii pentru stabilirea meciurilor din play-off-ul Cupei României, atunci când Budescu a ,,măsluit,, bilele cu numele echipelor de fotbal introduse în cele două urne.
Încă de la început, Bodescu a ținut mâna pe bila în care se afla numele Corvinului, pe care a pus-o strategic în partea superioară , a evitat să amestece bilele și, în cele din urmă, după prima extragere, în care a fost nominalizată echipa constănțeană Farul, secretarul general adjunct al FRF a extras, bila în care se afla Corvinul, stabilind astfel și meciul dintre cele două echipe din faza Cupei României.
Ulterior, Bodescu s-a scuzat, spunând că nu a făcut acest gen în mod intenționat și că nu ar fi privit spre urnă atunci când a extras bila deja ,,palmată,,.
„Dacă vă raportați strict la acele momente, într-adevăr se vede ciudat. Dar dacă avem răbdare și observăm toată desfășurarea tragerii la sorți s-ar putea ca perspectiva să se schimbe. Am văzut și eu imaginile și pot spune că înțeleg ce a apărut în spațiul public, însă doar până la un punct. Sincer, de ce am fi dorit noi, FRF, ca Farul să joace cu Corvinul? Interesul nostru e să avem cât mai multe echipe puternice în grupele Cupei României. Asta duce la creșterea competiției și a nivelului fotbalistic. Îmi cer scuze pentru confuzia creată, dar nu a fost nimic intenționat. A fost o coincidență nefericită. Dacă observați cu atenție, în momentul în care am văzut că numărul de bile pe care îl introduceam în urnă crește volumul acesteia, m-am uitat să-mi dau seama în momentul în care voi trage să mă asigur ca nu cumva una din bile să cadă în exterior. Eu niciodată nu m-am uitat la urnă când mișc bilele. Pur și simplu mă asigur să nu cadă. Eu nu mă mișc, nu mă uit la ele. Mă uit în cameră. De fiecare dată când mi-a venit rândul la tragere, eu tot timpul m-am uitat în cameră. Să o iei fără să te uiți și să o nimerești pe aceeași e o coincidență nefericită. Vă spun sincer. Mă gândeam cum să extrag bilele în așa fel încât să nu cadă în exterior. La un moment dat, dacă vă uitați la a 5-a bilă extrasă, în momentul în care puteam cât de cât să mai amestec una din bile era să cadă”, a declarat Gabriel Bodescu pentru DigiSport.
Suspect este că în urma extragerii măsluite, Farul s-a nimerit să joace cele două meciuri la rând, primul contând pentru campionat și cel de-al doilea pentru play-off-ul Cuperi României, în deplasare.
Primul meciu are loc în data de 25 august, de la ora 19.00, în etapa a VII-a din Superligă împotriva celor de la Hermannstadt, iar cel de-al doilea meci, programat pe 28 august, la Hunedoara, în Cupă, unde va întâlni Corvinul.
Între cele două localități este o distanță de circa 100 de kilometri, iar Farul va rămâne în zonă pentru cele două meciuri jucate în deplasare.

