Bărbat din Topliceni, țepuit de un dâmbovițean, cu un tractor
În urma activităților desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Sărat, Biroul de Investigații Criminale, s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din localitatea buzoiană Topliceni, a fost înșelat de un individ de 34 de ani din Dâmbovița.
Polițiștii râmniceni au ajuns la concluzia că la sfârșitul lunii noiembrie 2018, bărbatul din Topliceni a găsit un tractor, la un preț excelent, pe internet. Pentru că distanța față de localitatea sa era destul de mare, vânzătorul s-a oferit să îi aducă utilajul acasă, cu condiția să-i fie plătit transportul anticipat. Buzoianul nu a stat prea mult pe gânduri și i-a trimis banii de transport, adică 1800 de lei.
CITEȘTE ȘI: Râmnicenii vor fi somați să renunțe la toaletele din fundul curții
După ce a primit banii, țeparul din Dâmbovița nu a mai răspuns la telefon și a dispărut și din mediul online.
În urma demersurilor specifice efectuate de polițiști, s-a reușit recuperarea celor 1800 de lei, iar polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bănuitului.
