Actualitate

Buzăul elimină prețurile înșelătoare din piețe. La Râmnic încă se fură la cântar

Un anunț comun dat publicității joi de oficialii societății Primăriei care administrează piețele buzoiene și de comercianți din Piața Centrală aduce vești bune pentru clienți: începând cu 20 iulie 2024, prețurile înșelătoare cu 0,9 vor fi eliminate.

„De azi, 20 iulie 2024, în Piața Centrală din Buzău nu vor mai exista prețuri înșelătoare cu 0,9. Gata, s-a desființat această practică! Să fie la ei, acolo, la supermarketuri această înșelătorie de marketing. În Piața Centrală din Buzău va fi respect pentru clienți. Se acceptă doar prețuri cu 0,5”, au declarat oficialii SC Piețe, Târguri și Oboare.

Aceasta înseamnă că produsele nu vor mai avea prețuri de tipul 2,99 lei sau 4,99 lei. De exemplu, cartofii care erau vânduți cu 2,9 lei vor avea acum un preț rotund de 3 lei sau 2,5 lei.

Măsura nu se aplică doar Pieței Centrale, ci tuturor piețelor administrate de SC Piețe, Târguri și Oboare. Este un pas important spre transparență și respect pentru consumatori, oferind claritate și corectitudine în tranzacțiile zilnice. Această schimbare este văzută ca un gest de respect față de clienți, eliminând confuzia creată de prețurile cu 0,9 și promovând o relație mai transparentă și de încredere între comercianți și consumatori.

Situația de la Râmnicu Sărat rămâne cum am stabilit. Comercianții își fac de cap în interiorul pieței agroalimentare, nelăsând să vină alți producători înăuntru pentru a nu le strica prețurile.

Referitor la prețurile practicate în piața din Râmnicu Sărat, acestea sunt în continuare în topul celor mai scumpe piețe din România, multe produse de la tarabă nefiind ,,de producător,, cum se laudă mulți, ci provind fie de la en-gros-uri fie din bișniță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *