Campanie cu rezultate pentru autoritățile din Râmnicu Sărat
Campania desfășurată de către Primăria Râmnicu Sărat privitoare la implicarea cetățenilor în mod activ în rezolvarea problemei câinilor maidanezi pare că are rezultate. Afirmația aparține autorităților locale care au observat că numărul celor care decid să-și sterilizeze și microcipeze câinii din gospodării este în creștere comparativ cu anii precedenți.
Autoritățile locale din Râmnicu Sărat au inițiat o campanie de informare care a avut ca principal scop responsabilizarea acelor proprietari de câini care nu și-au sterilizat și microcipat câinii. Astfel, proprietarii vizați au fost îndemnați de autorități dar și de medicii veterinari să-și sterilizeze câinii. Tot în cadrul acestei campanii proprietarii de câini sunt înștiințați și cu privire la amenzile pe care le riscă dacă abandonează aceste animale pe domeniul public.
CITEȘTE ȘI: Podul de la Mărăcineni ar putea fi redat utilizării la începutul lunii septembrie