Actualitate

Conflict pe o stradă din Cochirleanca între doi ,,prieteni,,

La data de 4 septembrie , polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ziduri au fost sesizați de către un bărbat de 37 de ani, din Cochirleanca, cu privire la faptul că ar fi fost lovit de către un cunoscut.

Din cercetări a reieșit că, în urma unui conflict, un bărbat de 50 de ani, din aceeași localitate, l-ar fi acroșat în timp ce se deplasa cu autovehiculul.

De asemenea, acesta ar fi provocat daune autovehiculului persoanei vătămate, ce s-ar fi aflat staționat în proximitate.

În urma administrării materialului probator, sub coordonarea parchetului, poliţiştii l-au reținut, pentru 24 de ore, pe bărbat, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și distrugere.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, în vederea clarificării tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *