Cruzime extremă la Râmnicu Sărat – Femeie imobilizată în scaun cu rotile ucisă de doi bărbați
Doi râmniceni au fost arestați preventiv după ce ar fi comis o crimă cu bestialitate.
Cei doi ar fi ucis o femeie aflată într-un cărucior cu rotile, dintr-un motiv absolut banal – femeia nu i-ar fi anunțat că dorește să își facă nevoile fiziologice și ar fi făcut pe ea.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău au solicitat arestare preventivă a unui bărbat cercetat pentru omor calificat, individ cunoscut cu antecedente penale grave și a altui bărbat suspectat de omor calificat.
‘Situația de fapt reținută în sarcina celor doi inculpați constă în aceea că la data de 28.11.2025, în jurul orelor 20:00, în timp ce se aflau în imobilul din municipiul Râmnicu-Sărat, pe fondul unui conflict spontan, generat de faptul că victima, ce prezenta probleme de locomoție, deplasându-se cu un cărucior cu rotile, nu i-a anunțat că dorește să își satisfacă nevoile fiziologice, astfel că a făcut pe ea, inculpații (…), acționând în coautorat, au lovit victima în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona capului, abdomenului, toracală, activitate ce a durat aproximativ 15 minute, iar ulterior inculpatul (…) a lovit-o cu o coadă de topor în zona capului’, a transmis, marți, Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Conform anchetatorilor care au ajuns la fața locului și au descoperit teribila scenă,, în urma violențelor victima și-a pierdut viața, aspect constatat de echipajul medical de urgență sosit cu ocazia intervenției efectuate la fața locului. Medicul legist a confirmat, în urma autopsiei, mai multe fracturi la nivelul membrelor și capului.
Unul dintre făptași, de 48 de ani, a mai fost condamnat la închisoare de 17 ani pentru un alt omor deosebit de grav.
Cei doi au primit mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile.

