Cum va fi vremea în ziua votului pentru alegerile locale
Buzoienii care vor merge astăzi, 5 iunie să își exercite dreptul la vot vor avea parte de un regim climatic liniștit, cu temperaturi maxime de 25 de grade.
Intervalul de dimineață până la prânz va fi însorit, cerul va fi fără nori și temperaturile vor ajunge la 20 de grade. În cea de-a doua parte a zilei, chiar dacă temperaturile vor mai crește, este posibil să apară nori și să se creeze condițiile de formare a ploii. Vântul va sufla cu maximum 11 km/h iar umiditatea relativă va fi 82%. În general duminica aceasta, în prima parte a zilei, buzoienii și râmnicenii se vor bucura de o zi numai bună de ieșit din casă.