,,Domnii,, de ce nu sunt amendați?
După ce în municipiul Râmnicu Sărat a apărut un cazino , care acaparează majoritatea oamenilor fără ocupație din localitate, situația rutieră regăsită pe strada Gheorghe Munteanu Murgoci a devenit extrem de complicată pentru ceilalți participanți la trafic, alții decât cei care pierd vremea în acest cazino.
Vorbim despre cazinoul apărut la intersecția străzii Principele Ferdinand cu strada Gheorghe Munteanu Murgoci, care efectiv a blocat toată circulația rutieră în zonă, în special în zilele de sărbătoare.
Aici, păcăniștii își parchează autoturismele în cele mai nepotrivite și neinspirate moduri cu putință, mulți dintre ei, parcând chiar la colțul intersecției, lucru sancționabil de legislația rutieră actuală.
Pe lângă blocarea unei căi de circulație, reamintim aici faptul că strada Gheorghe Munteanu Murgoci are două benzi de circulație, una pentru fiecare sens, conducătorii auto care își fac veacul în cazinoul cu pricina nu sunt niciodată sancționați, avertizați sau deranjați de cei care ar trebui să aplice legea, lăsând astfel loc interpretărilor.
Lipsa de respect a celor care blochează strada cu pricina pare că nu îi afectează atât de mult pe cei care ar trebui să aplice legea și pe cei care, din exces de zel, o aplică discreționar.
Așadar, revenim cu întrebarea din titlul, ,,Domnii de ce nu sunt amendați?,,.