Femeie din Ghergheasa agresată de soțul său, salvată de polițiști
Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Ziduri au reținut ieri, 24 martie, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Ghergheasa, pentru violență domestică.
Polițiștii au fost sesizați la data de 23 martie a.c., de către o femeie de 35 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul acesteia.
În urma discuțiilor cu partea vătămată, aceasta a refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu pe numele soțului său.
Femeia a fost transportată la o iunitate medicală, în vederea evaluării și îngrijirilor de specialitate, rămânând internată.
În urma probatoriului administrat, sub coordonarea parchetului, în cursul zilei de ieri, polițiștii l-au reținut pe agresor pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță, pentru violență în familie.
Bărbatul urmează a fi prezentat parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.

