În continuare se blochează vizibilitatea într-o intersecție intens circulată din Râmnicu Sărat
Subiectul șoferilor indolenți, nepăsători sau pur și simplu nesimțiți a mai fost abordat de mai multe ori atât în cadrul publicației noastre cât și în spațiul public ori online.
Este vorba despre o pură nepăsare a anumitor șoferi, care consideră că se află mai presus de lege, iar autoritățile care ar trebui să aplice sancțiuni fie se fac că nu văd situația fie chiar nu vor să îi amendeze.
Subiectul blocării vizibilității în intersecția străzii Principele Ferdinand cu strada Primăverii este încă în atenția șoferilor care, deseori, întâmpină greutăți la efectuara manevrei de viraj la stânga, dinspre strada Principele Ferdinand către strada Primăverii, din simplul fapt că exită unele specimene care aleg să parcheze sub incidența semnului ,,Oprire interzisă,, care semnalizează clar faptul că șoferi nu au voie să parcheze în acel loc.
Nesimțirea acestor șoferi îngreunează astfel traficul cât și vizibilitatea rutieră, punând în pericol chiar siguranța traficului în zona respectivă.