INFORMAREA primarului STANCIU GHEORGHE de la Grebănu în actualul context social
Primăria comunei buzoiene Grebănu se aliniază la noile standarde impuse la nivel mondial, măsuri necesare pentru combaterea răspândirii noului tip de Coronavirus.
Iată mesajul primarului Stanciu Gheorghe postat pe pagina sa de socializare:
„Ce măsuri se iau în starea de urgenţă
(1) Pe durata stării de urgență, se pot lua următoarele măsuri:
a) aplicarea de către autoritățile militare a măsurilor prevăzute în planurile aprobate conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență și ale decretului de instituire;
b) organizarea și asigurarea cu prioritate a transporturilor pentru nevoile forțelor destinate apărării
CITEȘTE ȘI:Măsurile urgente luate de Comitetul pentru Situații de Urgență din Primăria Râmnicu Sărat
c) închiderea frontierei de stat, în întregime sau în zona în care a fost instituită starea de urgență, intensificarea controlului la punctele de trecere a frontierei care rămân deschise, precum și a pazei și supravegherii frontierei pe toată lungimea sa.
(2) Pe durata stării de urgență, instituită în temeiul art. 3 lit. b), autoritățile și instituțiile publice, agenții economici și populația sunt obligați să aplice și să respecte prevederile legale speciale pe domeniu, precum și măsurile dispuse de autoritățile competente.”


