Actualitate

La Râmnic, abonamentul gratuit pentru transportul public vine direct la domiciliul beneficiarului. Doar la anumite persoane însă

Începând din acest an, abonamentele gratuite pentru transportul public în comun din Râmnicu Sărat, valabile un an de zile, vor fi duse la domiciliul beneficiarilor. Această măsură a fost luată de conducerea societății de Transport Urban Călători în favoarea persoanelor cu dizabilități care nu se pot deplasa.

În anii trecuți beneficiarii acestor abonamente trebuia să vină personal la sediul firmei pentru a-și ridica abonamentele de transport gratuit. Începând din acest an, persoanele vizate trebuie să contacteze telefonic TUC, iar documentele de călătorie vor fi aduse acasă. Această nouă măsură funcționează strict în baza Legii 448/2006, care se referă la persoanele cu dizabilități, oamenii aflați în situații speciale și care beneficiază de gratuitate pe transportul public, intrare gratuită la spectacolele de teatru, la muzee ori la manifestații sportive sau artistice.

CITEȘTE ȘI: Produse contrafăcute în magazinele chinezești din Buzău și Râmnic. Până în acest moment, doar la Buzău s-au luat măsuri pentru stoparea acestui fenomen

Oamenii aflați în aceste situații au primit cu bucurie decizia conducerii TUC SA Râmnicu Sărat. Pentru a intra în posesia abonamentelor, persoanele cu dizabilități trebuie să contacteze telefonic furnizorul acestor abonamente de transport gratuit  la numărul 0238 56 17 35. Un angajat al societății va răspunde, iar de comun acord cu beneficiarii se va stabili ziua în care abonamentul va fi adus acasă. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *