Actualitate

Municipalitatea din Râmnicu Sărat a acordat, în luna decembrie, 150.000 lei pentru bisericile din municipiu

Consiliul Local din Râmnicu Sărat a alocat suma de 150.000 de lei pentru sprijinirea mai multor unități de cult din municipiu. Proiectul de hotărâre care privește alocarea acestei sume de bani a fost aprobat în cadrul ultimei ședințe de lucru a deliberativului din Râmnicu Sărat.

În cazul a nouă biserici, aleșii râmnicenilor au dat bani pentru continuarea unor lucrări aflate deja în derulare sau pentru plata utilităților. Astfel, Parohia „Cuvioasa Parascheva” din cartierul Zona Pod și Parohia „Sfântul Ilie” vor primi câte 70.000 lei, respectiv 25.000 lei pentru continuarea lucrărilor de înlocuire a pardoselii. În cazul Parohiei „Sfinții Voievozi”, cei 25.000 de lei vor fi direcționați către construirea unei capele mortuare.

CITEȘTE ȘI:Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat dorește renunțarea la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție
Și Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Râmnicu Sărat a primit 10.000 de lei pentru înlocuirea tâmplăriei, burlanelor, ușilor și modificarea pergolei. Parohiile „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Ioan”, „Sfântul Dumitru”, „Sfântul Gheorghe”, „Sfântul Toma” au primit câtre 4000 de lei pentru plata utilităților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *