Actualitate

Pentru a proteja populația din Râmnicu Sărat de infecții cu COVID-19, Sorin Cîrjan cere carantină pentru comuna Râmnicelu

Într-o intervenție avută pe pagina sa de socializare, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, îi informează pe râmniceni că principala preocupare actuală a autorităților din Râmnicu Sărat este aceea de a proteja municipiul de o eventuală contaminare cu noul tip de Coronavirus. În acest sens, Cîrjan a cerut Prefecturii Buzău să monitorizeze atent comuna învecinată, Râmnicelu și să izoleze comunitatea de restul lumii, la primul semn că lucrurile ar putea scăpa de sub control.

Deja la Râmnicelu a fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19, însă în urma anchetei epidemiologice s-a stabilit că respectivul, un cetățean de etnie, ar fi intrat în contact direct cu alte 6 persoane care la rândul lor au fost plasați în izolare la domiciliu.
”Comitetul Local Pentru Situații de Urgență a analizat situația creată în municipiul Râmnicu Sărat și zonele care ne pot influența și a dispus câteva acțiuni menite să protejeze populația orașului. În acest sens am înaintat Instituției Prefectului o adresă prin care am cerut măsuri urgente pentru izolarea comunei Rîmnicelu, de la primele semnale care ar indica apariția unui focar COVID-19, știut fiind faptul că există deja o persoană confirmată și mai mulți contactați ai acesteia. De asemenea, a fost dispusă masura verificărilor de către organele abilitate a  modului în care societățile de transport de persoane ce tranzitează localitatea respectă normele stabilite de ordonanțele militare, cunoscut fiind faptul că transportul de persoane reprezintă un factor de risc major în transmiterea intracomunitară a virusului. ”, a scris edilul din Râmnicu Sărat.

CITEȘTE ȘI:Băsescu: „Să renunțăm la denumirea de romi. Ei sunt țigani. A făcut o imagine deplorabilă poporului român”
Comitetul Local Pentru Situații de Urgență a identificat și a dispus eliminarea mai multor factori cu potențial de contaminare care au legatură cu Comuna Rîmnicelu, a mai anunțat Cîrjan. Reprezentanții Prefecturii Buzău au declarat că solicitarea primarului din Rm. Sărat va fi analizată iar o decizie în acest sens va fi luată ulterior analizei situației de la Râmnicelu.”Am primit adresă trimisă de CLSU Râmnicu Sărat. Propunerea va fi analizată de specialiștii din cadrul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău”, a transmis purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Denisa Irimia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *