Actualitate

PUIEȘTI: Crimă în cuplul de piromani care au îngrozit localitatea Nicolești în vara anului 2019

Un tânăr din localitatea buzoiană Nicolești, comuna Puiești, a fost reținut azi-noapte, după ce asupra lui ar plana suspiciuni de omor. Acesta și-ar fi lovit iubitul de 40 de ani până când și-a dat ultima suflare.

Victima a fost găsită luni dimineață de rude, întinsă pe podeaua din locuința sa. Trupul bărbatului era plin de lovituri și prezenta o plagă înjunghiată, motiv pentru care familia a dat alerta. Duminică seara, acesta băuse împreună cu tatăl și fratele său și cu iubitul de 20 de ani. Anchetatorii nu au reușit deocamdată să afle ce s-a întâmplat în acea seară, însă se presupune că cei doi s-au luat la ceartă, iar victima l-ar fi amenințat pe tânăr că îi dă foc. De aici și până la bătaie nu a mai fost decât un pas. În timpul încăierării, băiatul de 20 de ani și-ar fi înjunghiat iubitul, de 40 de ani, apoi l-a lovit cu un par în cap.

CITEȘTE ȘI:TÂLHĂRIE: Un pensionar din Râmnicu Sărat a rămas fără pensie și fără banii câștigați la păcănele
În urma unei informații venite pe adresa redacției contact@ramnicpress.ro, numele celor doi îndrăgostiți fiind cunoscut în localitatea Nicolești, după ce în iarna anului 2018, o serie de incendii, aparent produsă fără niciun motiv, au început să apară la diferite gospodării din sat. Localnicii vorbeau la aceea vreme că piromanii ar fi doi îndrăgostiți, unul mai tânăr și celălalt mai în vârstă, care incendiau, la întâmplare casele sau anexele gospodărești. S-a presupus la acea vreme că cel mic, pentru a-și demonstra dragostea sinceră față de iubitul său mai mare, incendia casele localnicilor din Nicolești.

CITEȘTE ȘI: ARHIVĂFrica încă persistă la Nicolești după ce sătenii au aflat că cei doi piromani îndrăgostiți au fost eliberați din arest

CITEȘTE ȘI: ARHIVĂNopți la rândul sătenii din Nicolești, comuna Puiești, au stat cu frica în sân de teama unor piromani care incendiau aleatoriu fânețele
Revenind la știrea inițială, tânărul nu și-a recunoscut până în prezent fapta, însă declarațiile contradictorii i-au făcut pe anchetatori să îl rețină pe baza ordonanței.

Foto cu titlu de prezentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *