Actualitate

Tânăr de 20 de ani din Râmnicu Sărat aproape în comă alcoolică la volan – Ce alcoolemie avea

La acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri și din dispozituivul de ordine și siguranță publică au efectuat peste 320 de testări cu aparatele din dotare, pentru depistarea și scoaterea din trafic a șoferilor ce prezintă risc pentru siguranța circulației.

Polițiștii au întocmit 10 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate, încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii au oprit în trafic, pe o stradă din Râmnicu Sărat, un localnic de 20 de ani, în timp ce conducea un autovehicul.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul din dotare, care a indicat o valoare de 2,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *