65 de ani de la înființarea muzeului din Râmnicu Sărat
Eveniment de marcă sărbătorit în acest an de Muzeul din Râmnicu Sărat. Este vorba despre împlinirea a 65 de ani de existență a unității de cultură.
Muzeul Raional Râmnicu Sărat, devenit ulterior Muzeul Municipal ,,Octavian Moșescu,, a fost înființat la 1 septembrie 1960, la inițiativa oamenilor de cultură Constantin Paraschivescu Bălăceanu și Octavian Moșescu.
Unitatea de cultură și-a început activitatea cu expoziție de artă plastică formată din 50 de picturi aparținând colecției lui Octavian Moșescu.
În prezent muzeul din Râmnicu Sărat are un patrimoniu valoros și diversificat, cumulat din donații și colectări.

