Reprezentanții Corului Madrigal vor organiza un workshop gratuit la Râmnicu Sărat
În anul 1963, Constantin Marin, absolventul Liceului Pedagogic din Buzău înființează Corul Madrigal. De-a lungul timpului ansamblul a avut mai multe reprezentații de top, însă de data aceasta, municipiul Râmnicu Sărat va fi gazda unui workshop de excepție dedicat dirijorilor.
Etapa de la Râmnic face parte dintr-o amplă sesiune de pregătire ce se desfășoară la nivel național. Workshop-ul de la Râmnic se va desfășura în intervalul 17 – 19 martie și este organizat prin Programul Național Cantus Mundi. Programul își propune să unească toți tinerii din România cu ajutorul unei platforme online patronată de membrii Madrigal. Cursul de la Râmnic va fi prezentat de Emanuel Pecingină, maestru co-repetitor al Corului Național de Cameră „Madrigal Marin Constantin”, împreună cu Bogdan Andronache, Marilena Rădulescu și consilierul artistic al Programului Național Cantus Mundi, Crina Țurcanu.
CITEȘTE ȘI: Șoferii români NU trebuie să aibă acest document în mașină
Cursul oferă tuturor participanţilor noţiunile de bază pentru dirijat coral şi cunoştinţele pentru înfiinţarea şi coordonarea unui cor. De la informaţii despre anatomia umană, aparatul fonator, exerciţii tehnice, vocalize, până la teorie muzicală, practică dirijorală, noţiuni care ţin de interpretare, stil muzical şi psihologia copilului, sesiunile de formare oferite de echipele Cantus Mundi pun bazele unei adevărate revoluţii muzicale în domeniul cântului coral.