Școala altfel a început
Astăzi (07.04.2014) a demarat programul național “Săptămâna altfel”. De mai bine de trei ani, perioada 7-11 aprilie este cea mai așteptată perioadă din întreg ciclul școlar pentru că elevii nu se vor mai intersecta cu materiile clasice și nici nu vor mai avea lecții de făcut și note de primit.
Tinerii de la clasa întâi până la cei din ultimul an de liceu vor participa la activități curriculare pline de dinamism și surprize. Și profesorii buzoieni au pregătit pentru elevii dânșilor excursii la muzee, plimbări în aer liber, excursii și activități non-formale diverse.Chiar dacă în această săptămână elevii nu vor primi note, aceștia trebuie să aibă prezența obligatorie la fiecare activitate.