Ziua Liceului Teoretic Ștefan cel Mare
Cu ocazia împlinirii a 110 ani de la înființare, Liceul Teoretic Ștefan cel Mare din Râmnicu Sărat a sărbătorit evenimentul într-un mod inedit. Zeci de elevi de clasa a VIII-a au participat la orele de curs susținute de profesorii liceului și au vizitat laboratoarele de specialitate și sălile de curs.
Viitorii liceeni au fost impresionați de echipamentele găsite în laboratoare și mulți dintre aceștia speră că își vor continua studiile la acest liceu. Elevii de gimnaziu au dorit să afle cum se învață în acest liceu, prilej cu care conducerea instituției a organizat un eveniment de tipul „porți deschise”.
CITEȘTE ȘI: Râmnicenii sunt așteptați la evenimentul „Noaptea Muzeelor”
Profesorii au ținut ore cu teme interesante, astfel încât elevii de gimnaziu să fie captați. Totodată și elevii Liceului Ștefan cel Mare au încercat să îi convingă pe cei mici că această unitate de învățământ este potrivită pentru toți cei care doresc să beneficieze de studii de calitate. Evenimentele programate cu ocazia Zilei Liceului Ștefan cel Mare vor continua și astăzi, 20 mai, când foștii elevi ai unității se vor reîntoarce pentru o zi pe băncile liceului.