Politica

Primarul Cîrjan a revenit asupra deciziei de majorare a prețului parcărilor din Râmnicu Sărat

În cadrul ultimei ședințe a deliberativului din Râmnicu Sărat, problema prețului parcărilor din Râmnicu Sărat a fost readusă în discuție, după ce mai mulți râmniceni și-au arâtat nemulțumirea de forma inițială a proiectului de modificare a prețurilor parcărilor.

Aleșii locali au decis că prețul pentru persoanele fizice să fie majorat la 200 de lei, nu la 238 cât era prevăzut inițial, respectiv 500 de lei pentru parcările utilizate de persoanele juridice, care era așteptat să crească la 664 lei.

În acest sens, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan, a transmis pe pagina sa de socializare detalii despre acest proiect.

,,În ședința de Consiliu Local de astăzi a fost aprobat tariful pentru parcările din Municipiul Râmnicu Sărat, care va fi de 200 de lei pentru persoanele fizice și 550 de lei pentru persoanele juridice!

Deși am anunțat încă de la începutul lunii ianuarie că nu au crescut tarifele și că în luna februarie, după parcurgerea tuturor procedurilor, vom adopta noile tarife, surse necredibile îi „informau” pe râmniceni că prețul parcărilor a crescut de la 1 Ianuarie cu 58%, de la 150 lei la 238 lei, pentru persoane fizice!

Râmnicenii au fost mințiți, dezinformați și manipulați!

Nu este singura temă falsă din ultimele zile cu care orașul se confruntă, drept pentru care îi invit pe râmniceni să își aleagă surse credibile de informare!

Au existat creșteri de prețuri în toată țara în ultimul timp și în toate domeniile, așa încât creșterea tarifului parcărilor este justificată! Societatea a prezentat Consiliului Local propunerea pentru noile tarife, 238 pentru persoanele fizice și 664 pentru persoanele juridice, justificând sumele.

A fost lansată în dezbatere publică procedura privind aprobarea noilor tarife și niciun râmnicean nu a înaintat obiecții! Deși fundamentarea creșterii tarifelor la parcare a fost temeinic justificată, propunerea fiind corectă, consilierii locali au votat un amendament pentru o creștere cu doar 50 de lei, față de 88 lei, cât era propunerea inițială.

Detaliez mai jos câteva aspecte care au condus la această creștere:
– Au existat creșteri de prețuri în toată țara în ultimul timp și în toate domeniile, așa încât creșterea tarifului parcărilor este justificată.
– Societatea a prezentat Consiliului Local propunerea pentru noile tarife, 238 lei pentru persoanele fizice și 664 lei pentru persoanele juridice, justificând sumele, conform legislației.
– Propunerile cu noile tarife au fost supuse dezbaterii publice pe site-ul primăriei în luna decembrie și niciun râmnicean nu a înaintat obiecții.
– Deși fundamentarea creșterii tarifelor la parcare a fost temeinic justificată, propunerea fiind corectă, consilierii locali au votat un amendament pentru o creștere cu doar 50 lei față de 88 de lei, varianta inițială.
– Având în vedere că deținătorii contractelor de parcare beneficiază de rezervarea locurilor plătite pentru 24 de ore din zi, considerăm că prețul de 0,55 lei pe zi nu este unul exagerat, ținând cont că tariful parcării este de 2 lei pe oră, pentru parcările publice.
– Astăzi, în Municipiul Râmnicu Sărat, tariful pentru parcările de rezidență înseamnă echivalentul unui pahar cu apă plată, cumpărată din comerț sau prețul unui sfert de țigară!
Discuțiile despre parcările de rezidență și tarifele aferente vor determina cu siguranță autoritățile locale ca la finalul anului să fie făcute modificări ale regulamentului parcărilor, care să țină seama de situația actuală din municipiul nostru.,, a transmis edilul din Râmnicu Sărat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *