Un director de spital ar putea să se regăsească pe lista PSD pentru parlamentare
Forfotă mare în cadrul organizației județene a PSD Buzău după ce primele intenții de înscriere pe lista oficială pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie a fost conturată. Astfel, potrivit unor surse din cadrul filialei județene a PSD, există deja o listă deschisă cu persoanele care și-au manifestat intenția de a candida pe lista social democrată de la Buzău, fără a se menționa exact daca este vorba despre senatori sau deputați.
Pe această listă neoficială se regăsesc următorii: Karmencita Pricop, președinte al organizației județene de femei a PSD, Marcel Ciolacu, președinte PSD Buzău, Sebastian Lazăr, fost viceprimar al municipiului BUzău, Oana Dobrică, vicepreședinte al organizației de tineret PSD Buzău, Romeo Lungu, vicepreședinte al Consiliului Administrativ Județean, Constantin Florescu, fost președinte al Tribunalului Buzău, Adrian Danielescu, directorul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, Laurențiu Țepăluș, director adjunct al Colegiului Hașdeu, Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt al PSD Buzău și Sorin Iulian Lazăr, consilier local municipal. Chiar dacă bursa zvonurilor locale îl dădeau ca sigur candidat pentru o funcție de senator pe fostul primar al Râmnicului, preotul Viorel Holban, acesta nu se află pe această listă scurtă.
CITEȘTE ȘI: Bronz la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului obținut de o buzoiancă