ANCHETĂ: În noul val de nepotisme validat de Guvernul Dăncilă se află și o râmniceană
Dacă toate vor merge cum trebuie în țară, probabil că la 1 ianuarie 2019, România va prelua, pentru un interval de șase luni, președinția Consiliului Uniunii Europene. Chiar și așa, echipa care se va ocupa de acest mandat, în centru aflându-se membrii guvernului condus de Viorica Dăncilă, s-a remarcat prin nenumărate gafe. Printre acestea o aducem în prim-plan doar pe cea în care, la sfârșitul lunii iunie, în încercarea de a răspunde acuzațiilor aduse de Opoziție prin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, Dăncilă a vorbit despre importanța preluării președinției Consiliului European, neștiind că încurcă două instituții europene diferite.
Chiar dacă Dăncilă are o experiență de nouă ani la Bruxelles, aceasta a fost ironizată la pupitrul Parlamentului de fostul președinte al țării Traian Băsescu, când i-a explicat premierului Dăncilă gafa comisă: „România este reprezentată la Consiliul Uniunii Europene de președinte. Greșit, doamnă premier, președintele nu reprezintă în Consiliul European, iar în Consiliul UE ne reprezintă Guvernul. Plecați măcar cu această informație din Parlament„, a replicat Băsescu în stilu-i caracteristic.
Nonvalori promovate de tati și mami
Din momentul preluării puterii, gruparea PSD-ALDE le-a oferit copiilor diverse cadouri din bani publici, iar alții și-au parașutat odraslele în Parlament, în ministere ori în fruntea unor consulate. Așa s-a făcut că, la finalul lunii iunie, guvernul Dăncilă a validat noul val de nepotism în diplomație, care nu este doar imoral ci și vecin cu ilegalitatea.
Iată câteva exemple
Sorin Pârvulescu, fiul celei de-a doua soții a ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, a fost numit consul la Strasbourg. De la o poștă se poate simți un miros pestilențial de conflict de interese, în condițiile în care ministrul de Externe a contrasemnat instalarea în funcție a fiului său vitreg.
Anton Emanuel Barbu, fiul fostului ministru al Culturii, Daniel Barbu, în prezent șef al Autorității Electorale Permanente și un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, a obținut și el un mandat de consul la Edinburgh.
CITEȘTE ȘI: Comunitarii buzoieni angajați ileagl în timpul „domniei” lui Boșcodeală au intrat într-un nou scandal
Andrei Stănișoara, fiul fostului ministru al Apărării în guvernarea PDL Mihai Stănișoara, a plecat consul la Salonic.
Și municipiul Râmnicu Sărat se poate mândri cu valori internaționale, dar promovate mai mult sau mai puțin de tati. Ioana Gheorghiaș, fiica râmniceanului Mugurel Gheorghiaș, fost coleg de facultate și de trupă rock cu liderul PSD Liviu Dragnea, dar și un acționar al companiei TelDrum, potrivit Riseproject, își va trimite fata consul al României la Torino. Experiența râmnicencei nu este mai presus cu nimic față de experiența unui tânăr obișnuit, dar fără părinți cu relații, aceasta fiind consilieră la cabinetul lui George Ciamba, secretar de stat în MAE. Din 2015 aceasta lucrează în Ministerul Afacerilor Externe, devenind totodată și membru al Corpului Diplomatic, însă până să ajungă aici ea s-a aflat sub conducerea lui Emil Boc, Traian Băsescu, Dacian Cioloș și Victor Ponta, informații regăsite în cotidianul „România Liberă”. După ce publicația online RiseProject a intrat pe firul afacerilor TelDrum, publicând ancheta „Dragnea, fortăreața din Brazilia”, au început să apară informații detaliate despre afacerile lui Dragnea cu Gheorghiaș. Imediat după apariția acestor informații în spațiul public, Ioana și-a șters pagina de Facebook. Mai mult, aceasta a refuzat să răspundă concret unor serii de întrebări lansate de România Liberă. Chiar și așa, cotidianul mai sus meționat a reușit să refacă traseul profesional al fiicei acționarului râmnicean al TelDrum, consultând declarațiile de avere și de interese depuse de-a lungul timpului. Primele documente găsite de România Liberă datează din 1 iulie 2011, atunci când Ioana Gheorghiaș s-a angajat în cadrul Departamentului pentru Afaceri Europene, structură aflată sub conducerea Guvernului Emil Boc, obținând funcția de „consilier la cabinetul ministrului”. La acea vreme, DAE era condus de Bogdan Mănoiu, care avea rang de ministru. Câteva luni mai târziu, în septembrie 2011, Departamentul s-a reorganizat în Ministerul Afacerilor Europene, în fruntea sa aflându-se Leonard Orban, actual consilier prezidențial. Un an mai târziu, râmniceanca s-a angajat la Palatul Controceni, în mandatul lui Train Băsescu, iar în aprilie 2012, aceasta a depus declarații de avere și de interese în calitate de consilier în cadrul Direcției Relații Internaționale și Afaceri Europene, unde șef i-a fost tot Bogdan Mănoiu. În 2015 aceasta intră, prin concurs, în Corpul Diplomatic și se angajează la Ministerul Afacerilor Externe, în cadrul compartimentului „Direcția de Amortizare Legislativă”, aceasta fiind de formație jurist. Abia în 21 decembrie 2015, potrivit presei centrale, Ioana Gheorghiaș depune primele declarații de avere și interese în calitate de angajat MAE.