Zero reuşite pentru edilul râmnicean în ceea ce priveşte scoaterea apei de ploaie din facturile râmnicenilor. La Buzău, Toma a chemat astăzi consilierii locali pentru a vota punerea în aplicare a deciziei ADI Buzău 2008
Consiliul Local Municipal Buzău se va întruni joi dimineaţa, într-o şedinţă extraordinară în care se va dezbate şi vota proiectul de hotărâre privind modificarea coeficientului de scurgere din formula de calcul a cantităţii de apă meteorice, preluată de reţeaua de canalizare. Mai exact, consilierii locali buzoieni vor vota reducerea cu 30% a plăţii apei meteorice pentru persoanele juridice şi eliminarea completă a acestui cost pentru persoanele fizice, inclusiv pentru asociaţiile de proprietari din municipiul Buzău.
Chiar dacă la prima vedere s-ar putea crede că votul de joi ar putea pune capăt problemei apei meteorice , primarul Constantin Toma afirmă într-un videoclip postat pe pagina personală de Facebook că municipalitatea va încerca şi să oblige Compania de Apă să se ocupe în mod aplicat de întreţinerea reţelei de canalizare, prin semnarea unui act adiţional la contractul de delegare a gestiunii pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare, pe care Primăria îl are cu respectivul operator: „În această săptămână, cea mai importantă acţiune este votarea hotărârii de consiliu local, în data de 12 octombrie, privind anularea plăţii apei meteorice pentru cetăţenii buzoieni, şi reducerea cu 30 la sută pentru firme şi instituţii. Bineînţeles, problema nu este închisă, vom merge mai departe, în sensul că vom acţiona pentru ca aceste reţele de canalizare de pe majoritatea străzilor din Buzău – avem circa 400 de străzi, iar anul acesta s-a intervenit doar pe 16 -, înfundate, necurăţate, să constituie obiectul unui contract cu Compania de Apă şi cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară; aceasta pentru că în contractul de delegare a gestiunii pentru serviciile publice de alimentare cu apă şi canalizare trebuia să fie o prevedere privind întreţinerea permanentă, anuală, a fiecărei reţele de canalizare. Din păcate, acum nu se întâmplă acest lucru”, a afirmat Constantin Toma, primarul Buzăului.
Pedeliştii au fost primii care au bătut cu pumnul în masă în problema apei meteorice
Vă reamintim că istoria contestării sumelor mari pe care Compania de Apă Buzău le facturează pentru apa meteorică începe în urmă cu cinci ani, atunci când consilierii judeţeni din legislatura 2012-2016, ai fostului PDL s-au opus vehement, atât prin vocea liderului de grup Raul Ioan Florescu, cât şi prin voturile exprimate împotriva facturării apei meteorice. Mai mult, foştii pedelişti s-au opus ori de câte ori se cerea , în cadrul Consiliului Judeţean, aprobarea de noi majorări de preţuri cerute de operatorul de apă şi canal. Chiar şi după fuziunea fostului PDL cu PNL, noul mixt politic s-a realiat poziţiei colegilor din fostul PDL, în sensul opunerii tuturor „rugăminţilor” Companiei de Apă de a creşte puţin câte puţin, preţurile practicate.
ADI 2008 a decis scutirea plăţii apei meteorice pentru râmniceni şi buzoieni. La Buzău s-a auzit, însă la Râmnic încă se mai doarme
În urmă cu câteva luni, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Buzău 2008 a reuşit , prin vot, să scoată din facturile consumatorilor casnici plata apei meteorice, iar pentru persoanele juridice reducerea acesteia cu 30%. Sunt evidente progresele primarului Buzăului în acest sens, mai ales că odată cu această decizie „a reuşit” să scindeze taberele în propriul partid, ba mai mult, să piardă din simpatia colegilor de filială, însă la nivelul municipiului Râmnicu Sărat, lucrurile stau cum nu se poate mai obedient.
CITEŞTE ŞI: NEWS ALERT: Râmnicenii şi buzoienii nu vor mai plăti APA METEORICĂ. Iată de când va scădea preţul facturilor
Situaţia Râmnicului în ceea ce priveşte scoaterea apei meteorice din facturile râmnicenilor este cum nu se poate mai simplă, însă cineva, sau ceva, nu doreşte acest lucru şi pentru râmniceni. Drept dovadă stau amânările introducerii pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre locală care să vizeze în mod direct eliminarea respectivelor taxe. Chiar dacă majoritatea râmnicenilor nu mai cred în proiectele şi promisiunile electorale de acum un an ale PSD-ului pentru municipiu, iar aici stau dovadă numeroase nerealizări promise în campanie, marţi, inima acelor râmniceni care mai aşteaptă totuşi să se ia o decizie în privinţa scoaterii apei meteorice din facturi a bătut neregulat, când, primarul municipiului Râmnicu Sărat a convocat o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal în care se aştepta şi introducerea în discuţie a respectivului proiect, atât de aşteptat de râmniceni, însă totul a fost doar o fata morgana.
Dacă ar fi să analizăm prestaţia edilului râmnicean în ultimul an, nu ar trebui să ne mire aceste amânări ale unor proiecte de hotărâre locală care ar aduce un plus valoare Râmnicului, asta şi pentru că primarul s-a aflat de nenumărate ori pe poziţii diametral opuse faţă de edilul Constantin Toma de la Buzău în ceea ce priveşet atitudinea faţă de Compania de Apă, votând de multe ori împotriva unor măsuri care ar fi fost favorabile râmnicenilor. Mai mult, consilierul local râmnicean Ionuţ Iuga a declarat că aleşii locali PNL vor face demersuriel necesare pentru ca un asemenea proiect să fie inclus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a deliberativului râmnicean : „De altfel, la şedinţa ordinară din luna ianuarie, am promovat un proiect de hotărâre exact pe această temă, care a fost votat în unanimitate. Este vorba despre hotărârea privind mandatarea reprezentantului Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Sărat în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «Buzău 2008> şi în Consiliul Director al Asociaţiei, în vederea reanalizării Regulamentului Consolidat şi Armonizat al Serviciului de alimentare cu apă şi canalizare şi, implicit, a contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare, încheiat la data de 22 ianuarie 2009, între Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară «Buzău 2008> în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, şi SC Compania de Apă SA, în sensul eliminării facturării apei meteorice preluată în reţeaua publică de canalizare, atât de persoanele fizice, cât şi de cele juridice. Cum spuneam, hotărârea a fost votată în unanimitate şi nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Ionuţ Iuga, avocat şi consilier local râmnicean din partea PNL.
