NATIONAL

BUZĂU 2.0? O mamă a fost condamnată după ce s-a răzbunat pe tinerii care i-au îmbătat fiica, dându-le foc la ușa apartamentului

O femeie din municipiul Botoșani a fost condamnată la 2 ani 4 luni de închisoare cu suspendare, pentru că s-ar fi răzbunat pe prietenii fiicei sale. Respectiva persoană s-a dus peste tineri în apartamentul în care avea loc petrecerea de Anul Nou și, după ce le-a reproșat că i-au îmbătat fata, a dat foc ușii de la intrare, scrie BotoșaniNews.

Incidentul a avut loc în urmă cu 2 ani, în noaptea de Revelion. Fiica femeii se afla la o petrecere organizată într-un apartament din Botoșani, împreună cu mai mulți prieteni.

Când a sunat-o, femeia și-a dat seama din discuție că fata ei este în stare de ebrietate, așa că s-a dus după ea.

Ajunsă acolo, femeia a început să îi învinovățească pe tineri că i-au îmbătat fiica și i-a amenințat că va da foc apartamentului, scrie sursa citată. La scurt timp, ușa locuinței a luat foc. Pentru fapta sa, femeia a fost trimisă în judecată, primind o pedeapsă de 2 ani și 4 luni cu suspendare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *