NATIONAL

Prima minciună a lui Niculescu înainte de înscăunare

 Premierul desemnat Luca Niculescu a anunțat că viitorul program de  guvernare va include măsuri de sprijin social și că ia în calcul indexarea pensiilor, însă valoarea majorării nu a fost stabilită deocamdată.

Declarațiile vin într-un context în care pensiile au fost menținute la același nivel în ultimii doi ani, iar creșterea costului vieții continuă să pună presiune asupra bugetelor familiilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Luca Niculescu a vorbit despre acest subiect după discuțiile purtate cu reprezentanții partidelor politice pentru formarea unei majorități parlamentare și definitivarea programului de guvernare.

Premierul desemnat a transmis că indexarea pensiilor este luată în calcul pentru anul viitor, dar a precizat că nu poate oferi, în acest moment, detalii privind suma sau procentul cu care ar putea crește veniturile pensionarilor.

„Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor”, a explicat acesta, subliniind că programul de guvernare nu este încă definitivat.

Ulterior, Niculescu a afirmat că are un grad ridicat de încredere că pensiile vor fi indexate în 2027. El a precizat că nu poate anunța deocamdată valoarea majorării, întrucât sunt necesare discuții și decizii suplimentare.

CITEȘTE ȘI Zeii atribuirii contractelor de asfaltare în județul Buzău – Filiera Stoica – Robu – Ghhiveciu

Prin urmare, pensionarii nu cunosc încă suma pe care ar putea să o primească în plus. Valoarea eventualei creșteri va depinde de măsurile incluse în programul de guvernare și de posibilitățile bugetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *