Barbat din Râmnicelu „vizitat” de mascați după ce a cumpărat două pistoale de la un bucureștean
În data de 28 iunie m, polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Râmnicu Sărat și din cadrul Brigăzii Operațiuni Speciale Prahova au depistat în flagrant delict două persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 45 de ani, din București, ar fi vândut 2 arme, tip pistol, supuse autorizării, ambele deținute ilegal, unui bărbat de 38 de ani, din Râmnicelu.
Față de cele 2 persoane a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 29 iunie, să fie prezentate unității de parchet pentru a dispune cu privire la măsura reținerii.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a bănuiților.

