Buzoian depistat în trafic cu alcoolemie de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat
În perioada 29 decembrie 2023- 2 ianuarie a.c., poliţiştii care au acţionat pentru supravegherea şi controlul traficului rutier au întocmit 11 dosare penale.
Pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, poliţiştii au efectuat peste 400 de testări cu aparatele etilotest/drugtest, în 9 cazuri fiind indicat consumul de alcool.
În două situaţii a fost vorba de concentraţii alcoolice mai mici de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferii fiind sancționați contravențional, iar în 7 situații a fost vorba despre concentrații alcoolice cuprinse între 0,41 mg/l şi 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Recordul” aparţine unui bărbat de 47 de ani, din Vadu Pașii, care a fost depistat de polițiști pe DC 156 C, în localitatea Costești.
Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Polițiștii au întocmit alte două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu deţine permis de conducere și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.