Actualitate

FOTO – Primarul Gică Geangoș de la Bălăceanu a reușit să modernizeze comuna în doar trei ani

Comuna Bălăceanu este o comună din județul Buzău, aflată în regiunea Muntenia, formată numai din satul de reședințî, cu același nume.

Comuna se află în estul județului, la limita cu județul Brăila și este străbătută de pârâul Bălăceanu, care se varsă în lacul Jirlău și ulterior în râul Buzău.

Comuna este străbătută de șoseaua județeană DJ203, care o leagă de Râmnicu Sărat spre nord-vest și spre sud-est de Făurei și mai departe de Însurăței.

Din acest drum, la Bălăceanu se ramifică DJ220 care leagă comuna de Poșta Câlnău și DN2.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Bălăceanu se ridică la 1.632 de locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 1.796 de locuitori.

Majoritatea locuitorilor sunt români (93,2%), cu o minoritate de romi (2,39%).

Pentru 4,35% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.

Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (95,34%), iar pentru 4,35% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.

Comuna Bălăceanu este administrată de un primar și un consiliu local compus din 11 consilieri.

Primarul localității Gică Geangoș, care a candidat și câștigat din partea Partidul Social Democrat, este în funcție din octombrie 2020. Începând cu alegerile locale din 2020, consiliul local are următoarea componență pe partide politice – PSD (6 consilieri), PNL (4 consilieri) și PMP un consilier.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna era formată dintr-un singur sat și era reședința plășii Râmnicul de Jos din județul Râmnicu Sărat, având o populație de 1361 de locuitori.

În comună funcționa o școală mixtă deschisă în 1892 și în care învățau 154 de elevi (din care 61 de fete) și o biserică fondată de locuitori în 1861.

În anul 1925, comuna era inclusă în plasa Orașul a aceluiași județ, având 1674 de locuitori.

În 1950, comuna a fost inclusă în raionul Râmnicu Sărat al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, după reforma administrativă, a trecut la județul Buzău.

Primarul comunei Bălăceanu, Gică Geangoș, a reușit în doar trei ani de mandat să realizeze o serie de investiții importante pentru componenta socială și siguranța cetățenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *