Punmni în a doua zi de Paști
În data de 22 aprilie , polițiștii din cadrul Secției 8 de Poliție rurală Râmnicelu au fost sesizați în urma unui apel telefonic primit prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112 cu privire la o agresiune între doi localnici din comuna Vâlcelele.
Din primele cercetări efectuate la fața locului se pare că este vorba despre un bărbat de 59 de ani din acceași comună care s-a dus cu mințile înnăbușite de alcool la un alt consătean mai tânăr cu 9 ani pentru a termina o discuție mai veche. Fiindcă cei doi bărbați își susțineau cu tărie punctul de vedere, scandalul nu a întârziat să apară, în cele din urmă cei doi aplicându-și reciproc nenumărate lovituri.
După cum era de așteptat, bărbatul de 59 de ani a avut cel mai mult de suferit, acesta prezentând multiple traumatisme și leziuni ce au necesitat transportul și internarea în cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, ulterior datorită stării grave în care se afla s-a impus transferul la Spitalul Județean de Urgență Buzău.
În funcție de numărul zilelor de spitalizare, polițiștii vor încadra juridic fapta iar în cauză vor întocmi dosar de cercetare penală pentru loviri și alte violențe.