Scorpionii carpatini au luat cu asalt zona de munte a județului Buzău
Temperaturile ridicate din ultima vreme a făcut ca nenumărați scorpioni carpatini să fie observați printre rocile și straturile de vegetație uscată din comuna buzoiană Colți, zonă care este inclusă în ,,Ținutul Buzăului,,.
În zonele stâncoase sau la marginea pădurilor, ascunşi pe sub pietre, favorizaţi de condiţiile meteorologice şi geologice, scorpionii carpatini pot fi observați cu ușurință.
Nu sunt foarte mari, au doar câțiva centimetri și nici nu sunt atât de periculoși precum frații lor de deșert, însă în ultimii ani și-au căpătat o reputație puternică.
Localnicii din Colţi cunosc câteva locuri în care cu precădere pe timpul verii pot fi observaţi, dar în general sunt evitaţi datorită reacţiilor neaşteptate pe care le-ar putea avea în situaţia în care ar înţepa, pentru că atunci când se simt ameninţaţi, ca o reacţie defensivă, scorpionii pot ataca.
Potrivit managerului Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”, straturile de roci regăsite în comuna aflată la poalele Carpaţilor de Curbură au favorizat în timp apariţia scorpionilor, arealul oferind condiţii optime de supravieţuire, inclusiv pe timpul iernii. „În zona <Ţinutului Buzăului> avem o specie endemică de scorpion, Euscorpius carpathicus sau scorpionul carpatin. S-a extins foarte mult, îl regăsim şi la Mânzăleşti, Lopătari, Pârscov, dar originea este la Colţi. Acum 20-30 de ani era localizat aproape exclusiv în comuna Colţi pentru că acolo sunt nişte roci foarte interesante care i-au permis să supravieţuiască iarna. Sunt nişte depozite de roci formate în urmă cu 20 de milioane de ani când a căzut cenuşă vulcanică în marea preistorică de atunci. Cenuşa foarte bogată în siliciu a favorizat dezvoltarea unor alge care se numesc diatomee. Rocile acestea sunt şi au fost importate pentru scorpioni, pentru că reţin căldura foarte bine şi crapă foarte mult. Scorpionii se ascund în crăpăturile respective, este mai călduţ iarna. Ce se mai întâmplă în special în zona Colţi-Boziori este că avem ape sărate în adâncime, foarte corozive, dizolvă sulfuri şi sunt călduţe”, a declarat pentru „Agerpres” managerul Geoparcului „Ţinutul Buzăului”, vulcanologul Răzvan Popa.

