Actualitate

Tânăr din Râmnicelu prins băut la volan în timp ce se plimba prin localitate

În ziua de 28 martie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au aplicat 153 de sancţiuni contravenţionale și au reţinut 15 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.

Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 60 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise. Împotriva a 7 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.

Sancţiuni au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (15), dar şi 22  pentru alte abateri în trafic.

Alte 8 permise de conducere au fost reţinute pentru efectuarea unor depășiri neregulamentare, pentru neacordarea priorității de trecere, dar și pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.

50 de căruţaşi, pietoni și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 51.000 de lei.

Tot în aceeași dată, acestia au întocmit trei dosare penale pentru infracțiunile de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, dar și pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Cea mai mare valoare a alcoolemiei – 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost înregistrată în cazul unui tânăr de 26 de ani, din Râmnicelu, acesta fiind depistat în timp ce conducea autoturismul pe DN22, în Râmnicelu. Șoferul a fost transportat la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *