Politica

SURSE-Cine nu va mai prinde fotolii de parlamentari în legislatura viitoare – Sbîrnea, Avrămescu și Pufu sunt vizați

Chiar dacă PNL Buzău este catalogat drept un ,,partid 0,, sau o ,,extensie a PSD,, , lucrurile au luat recent o întorsătură neașteptată.

La puțin timp de la terminarea ședinței Biroului Permanent Național al PNL, cei doi parlamentari liberali de Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu, despre care surse spun că nu vor mai prinde fotoliile calde de parlamentari în legislatura viitoare, au demisionat din funcțiile pe care le dețineau în filiala PNL Buzău.

Cei doi au fost înlăturați de forurile superioare ale partidului pentru lipsa de implicare în lupta ,,anti-PSD,, dar și pentru că nu se bucurau de o imagine tocmai bună în partid.

La conducerea PNL Buzău a venit Adrian Mocanu, numele său fiind vehiculat de mai mult timp, după ce a mai încercat de câteva ori să preia conducerea organizației județene a PNL.

În cealaltă tabără, cea a social-democaraților, viitoarea ,,echipă,, care va merge la alegeri nu îi va mai avea alături pe senatorul râmnicean Liliana Sbîrnea, pentru slaba prestație în actualul mandat, dar nici pe Laurenţiu-Cristinel ŢEPELUŞ pentru că, în cei aproape patru ani de mandat a fost mai mult invizibil în parlament, decât vreo voce importantă a buzoienilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *