Comuna buzoiană Valea Râmnicului este pe cale să beneficieze de toate utilitățile publice, exact ca la oraș
Primarul comunei buzoiene Valea Râmnicului, inginerul Marian Galbenu, este pe cale să finalizeze unul dintre cele mai mari proiecte de dezvoltare din județ, poziționând astfel comuna, în topul localităților buzoiene, care bneneficiază de toate serviciile publice, precum orășenii.
Primarul Marian Galbenu afirmă faptul că lucrările la una dintre cele mai importante investiții care a fost implementată vreodată pe raza comunei Valea Râmnicului sunt gata de finalizare.
Au rămas de amenajat doar 500 de metri conductă de canalizare, pe teritoriul satului Rubla, în paralel cu lucrările la două străzi care vor fi finalizate în satul Oreavu.
Investiția pentru reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelelor de apă potabilă, precum și a rețelelor de canalizare în comuna Valea Râmnicului a fost inclusă în ceea ce conducerea Companiei de Apă Buzău, în calitate de Operator Regional și Ordonator de credite în cea mai mare finanțare cu fonduri europene atrasă în județul Buzău – aproximativ 350 de milioane de euro – numește Contractul de Lucrări nr 9. În totalitatea lui, CL9 prevedea executarea de rețele de alimentare cu apă în localitățile Valea Râmnicului, Oreavu, Topliceni, Băbeni, Răducești, Grebănu, Plevna, Homești, Zăplazi, Livada și Livada Mică și rețele de canalizare în localitățile: Valea Râmnicului, Oreavu, Rubla, Topliceni, Poștă, Băbeni, Răducești, Grebănu, Homești și Plevna.
Valoarea contractului este de: 134.491.841,22 lei, fără TVA.
Pe teritoriul comunei Valea Râmnicului, cu satele aferente, respectiv Oreavu, Rubla și Valea Râmnicului -, au fost prevăzute extinderi la rețelele de apă potabilă, dar și reabilitarea a peste 7 kilometri de conductă.
CITEȘTE ȘI Buzoian acuzat de furt în Norvegia, prins într-o cameră de hotel din Focșani
De asemenea, în toate cele trei sate componente au fost amenajate rețelele de canalizare, cele trei amenajamente urmând să fie conectate, conform informațiilor furnizate de primarul Marian Galbenu, la stația de tratare a municipiului Râmnicu Sărat.
Pentru aceasta, constructorul va trebui să angajeze un nou episod de lucrări, de data aceasta fiind vorba despre operațiunea de subtraversare a albiei râului Râmnicu Sărat.
De precizat că pe componenta canalizare au fost prevăzute amplasamente în care au fost amenajate și puse în funcțiune patru stații de pompare a apei uzate, lucrări impuse de configurația terenului, care nu permitea curgerea gravitațională, ceea ce înseamnă că Primăria Valea Râmnicului va gestiona și un important consum de energie electrică.
Cele două rețele – apă și canal – vor deservi peste 2.200 de gospodării, cu un număr de peste 5000 de locuitori.

