Rocadă la ADP
Fostul director al Administrației Domeniului Public Râmnicu Sărat a fost schimbat din funcție în urma unor criterii neîndeplinite. Simpaticul bătrânel pe care îl așteaptă pensionarea i-a cedat locul mai tânărului membru PNL Gabriel Ștefan Ionică, cunoscut mai mult de pe Facebook drept „Consilierul personal al Primarului”.
Acid peste măsură pe mediile de socializare virtuale, dar și foarte vehement la nemulțumirile râmnicenilor, Ionică este membru PNL din anul 2012, însă cariera sa politică nu a adus un aport semnificativ asupra vieții râmnicenilor. La început, acesta s-a dovedit un membru mediocru care nu ieșea cu nimic în evidență, însă caracterul său „spiritual” i-a înduplecat pe mai-marii urbei râmnicene. Acesta a fost propulsat „șef de campanie peste tinerii liberali” în perioada alegerilor locale din 2012, lucru care l-a apropiat și mai mult de anturajul conducerii municipiului. Ionică a absolvit cursurile Colegiului Național Alexandru Vlahuță, apoi a urmat Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Politehnice. Pe parcursul activității sale, acesta a cochetat cu mai multe proiecte de voluntariat organizate de membrii ONG-urilor locale. Ionică a fost numit recent într-o funcție de conducere într-unul din ONG-urile conduse de directoarea Centrului Cultural Florica Cristoforeanu – „Viitorul începe azi”.
Unele surse din cadrul Primăriei ne-a menționat faptul că domnul Aristotel Manolescu nu o să iasă la pensie, cum mulți ar crede, ci va fi numit în aceeași funcție pe care a deținut-o Ionică până acum, adică „Consilierul personal al Primarului pe probleme de administrație”. Întrebarea firească vine abia acum; dacă domnul Ionică a fost numit director la ADP, cine o să se mai „certe” cu râmnicenii pe Facebook? Domnul Manolescu?
Sursa foto: Facebook