Revista Școlii Nr.1 din Râmnic, cea mai bună publicație gimnazială
Ieri, zeci de elevi s-au aflat în aula Bibliotecii Județene pentru a lua parte la festivitatea de premiere a celor mai bune reviste școlare din Buzău, eveniment organizat în cadrul Zilelor „Pamfil Șeicaru.”
În această competiție s-au înscris 15 publicații de liceu și 9 apariții ale școlilor generale. Juriul a fost format din cercetătorul în Istoria Presei Marian Petcu (profesor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării București) și publiciștii Nicolae Pogonaru, Emil Niculescu și Viorel Frîncu. O parte din banii oferiți ca premii a venit din partea Fundației „Mareșal Averescu“, reprezentată de generalul Lucian Foca, comandantul Diviziei 2 Infanterie ,,Getica“. Într-un final, după mai multe discuții, juriul a ales câștigătorii. Astfel, câștigătorii ediției de anul acesta a Concursului „Pamfil Șeicaru“ sunt:
SECȚIUNEA LICEU – Premiul I – „In Agora“, Colegiul „B.P. Hasdeu“; Premiul II – „Năzuințe“, Colegiul „Mihai Eminescu“; Premiul III – „Ani de ucenicie“, Liceul Teoretic Pogoanele; Premii speciale – „Torna, Torna, Fratre!“, Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, și „Columna – aniversare 125“, Colegiul „Al. Vlahuță“ Rm. Sărat;
SECȚIUNEA GIMNAZIU – Premiul I – „Argument“, Școala nr.1 din Rm Sărat; Premiul II – „Aripi de vis“, Școala „Emil Palade“; Premiul III – „Fructele anotimpurilor“, Colegiul „B.P. Hasdeu“, Premii speciale: „Micul Albatros“, Liceul Pedagogic și „Copilăria în cuvinte“, Palatul Copiilor Buzău.