Deputatul Titi Holban a trecut în tabăra pesedistă
Titi Holban, deputatul ex-PNL ales în circumscripția nr.10 Buzău , colegiul uninominal 3 a demisionat săptămâna trecută din partidul care l-a propulsat pentru a doua oară în Camera Deputaților. Domnul Holban a ales să demisioneze din PNL din pricina neînțelegerilor din interiorul USL.
Presa l-a bănuit pe Holban că pleacă după Călin Popescu Tăriceanu în viitorul partid înființat de acesta, însă unele publicații au speculat numele UNPR-ului lui Oprea ca partid gazdă. Jurnaliștii noștri au aflat în premieră județeană faptul că Titi Holban a trecut în tabăra PSD.