Râmnicu Sărat
Etnogeneză:
Orașul Râmnicu Sărat a cunoscut mai multe tipuri de unități administrative de-a lungul istoriei sale. În anul 1529 a fost condus de un vătaf iar din anul 1631 de un căpitan de margine ajutat de șase sfătuitori și de mai mulți oșteni. Până în anul 1862, reședința județului Slam Râmnic (fosta denumire) a fost la Focșanii Munteni, iar limita județului a fost “pe Milcov”. Cei care conduceau Râmnicul aveau atribuții administrative, militare, fiscale și judecătorești, putând oricând să aresteze infractorii și să judece cauze civile și penale. Datorita rolului său de punct întărit de apărare localitatea Râmnicu Sărat a fost de mai multe ori devastată și asediată de cotropitori, însă cu toate acestea și-a menținut importanța regională de-a lungul vremurilor. Astfel în anul 1700 pe harta Stolnicului Constantin Cantacuzino, orașul Râmnicu Sărat era marcat drept oraș “reședință de județ”. În anul 1845 locuitorii de aici dar și „Comisia Târgului” a solicitat conducerii Ministerului de Interne de la aceea vreme schimbarea statutului regiunii din târg în oraș. De-a lungul istoriei regiunii Munteniei, după marea reformă administrativă a lui Constantin Mavrocordat din anul 1740, zona a cunoscut schimbări radicale iar cele 17 județe ale Munteniei erau reorganizate și conduse acum de ispravnici și de reprezentanți ai domniei în teritoriu. Cea mai veche mențiune documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439. Mai exact, este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruși și moldoveni, în care se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”, referire care poate fi însă despre râul Râmnic. Ca oraș apare pentru prima dată atestat în 1474.
Din punct de vedere administrativ, orașul era identiticat cu trei culori: Roșu (care ocupa centrul vechi, denumit Vatra Orașului), Galben la sud (mahalalele Pităreasca și Erculești) și Albastru la nord (mahalaua Sf. Nicolae). În 1925 orașul Râmnicu Sărat își păstrase statutul de reședință de județ, fiind în același timp și reședința plășii Orașul din cadrul acestuia. Populația sa crescuse în acea perioadă la 14.535 de locuitori. Din păcate în 1950 județul Râmnicu Sărat s-a desființat, iar „fostul județ” a căpătat statut de oraș regional și reședință a raionului Râmnicu Sărat din cadrul regiunii Buzău și mai apoi (după 1952), din cadrul regiunii Ploiești. În 1968, Râmnicu Sărat a pierdut rolul de centru administrativ fiind inclus în județul Buzău. Începând cu 1994, Râmnicu Sărat a fost declarat municipiu.
Așezare geografică:
Municipiul Ramnicu Sarat este aşezat în NE judeţului Buzău, între coordonatele 45023’ latitudine nordica şi 27003’ longitudine estica, la poalele unor dealuri aparţinand glacisului Râmnicului, pe partea stângă a râului cu acelaşi nume. Localitatea s-a dezvoltat de-a lungul râului, cu o textură neregulată, cu altitudini cuprinse între 110 m în partea de SE şi 170 m în NE, către localitatea Podgoria.
Este accesibil atât pe calea ferată – magistrala Bucureşti- Buzău- Bacău-Suceava (162 km faţă de Bucureşti, 102 km faţă de Ploieşti, 58 km faţă de Mărăşeşti, 247km faţă de Iaşi, 141 km faţă de Bacău şi 286 km faţă de Suceava), cât si pe şosea – drumul european E 85 (DN 2-Bucureşti-Buzău) .
Poziție administrativă:
Municipiul Râmnicu Sărat aparţine celui de-al treilea mare judeţ din Regiunea de Dezvoltare Sud- Est a României, fiind unul dintre cele două municipii ale judeţului Buzău, învecinându-se cu cinci comune: Slobozia Bradului – în nord, Râmnicelu – în est, Valea Râmnicului – în sud şi Topliceni şi Podgoria – în vest. Din punct de vedere administrativ, Râmnicu Sărat este un municipiu de mărime medie, având în special o funcţie industrială şi de furnizor de servicii pentru populaţia din zonă.
Râmnicu Sărat are o suprafaţă de 5.286 ha, din care 3.806 ha (în 2005) este teren agricol. În ultimii 15 ani, creşterea medie anuală la construcţia de case noi a fost sub 1%. Din cele 1104 case nou construite în această perioadă, 468 de case – însemnând 42% din total – au fost construite din fonduri publice, iar restul, în regie proprie de către populaţie. Suprafaţa medie locuibilă este de 39 m pătraţi / 40 m pătraţi la casele private şi 25 m pătraţi la cele din fondul public.
Deşi cu o istorie care se porneşte încă din antichitate, oraşul a fost atestat documentar în secolul XIV. Conform documentelor istorice, originea numelui provine din termenul latin Romanicus, sau, conform opiniei altor istorici, din cuvântul slav „raba” si „rabnic”. Termenul de „Sărat” a fost adăugat mai târziu, pentru a fi deosebit de oraşul Râmnicu Vâlcea.
De-a lungul timpului, oraşul Râmnicu Sărat a fost cunoscut datorită poziţiei sale de târg de graniţă dintre Muntenia şi Ţara Românească. Cea mai importantă perioadă de dezvoltare a fost cea din timpul reformelor lui Cuza, când un avânt deosebit le-au avut iniţiativele de cultură şi educaţie (şcoli de elită, ziare etc.), care au pus bazele recunoaşterii Municipiului Râmnicu Sărat ca un puternic centru educaţional şi de cultură până în zilele noastre.
Dintre cei mai însemnaţi oameni de ştiinţă şi cultură, cunoscuţi la nivel naţional şi internaţional, amintim, fără a diminua importanţa celorlalţi, pe: soprana de renume mondial Florica Cristoforeanu, pictorul Petre Iorgulescu-Yor, omul de ştiinţă Traian Săvulescu, fondatorul Şcolii Naţionale de Fitopatologie, eseistul şi criticul literar Emilian Constantinescu.
Din punct de vedere administrativ, evoluţia târgului a fost destul de spectaculoasă, devenind în 1862 capitală de judeţ. Acest lucru s-a datorat numeroaselor personalităţi care au luptat pentru a scoate în evidenţă localitatea, atât în plan cultural cât şi economic.
Acest statut de capitală de judeţ a fost pierdut în urma reorganizării administrative realizate în perioada regimului comunist. În prezent, localitatea Râmnicu Sărat este al doilea oraş ca importanţă din judeţul Buzău, fiind catalogat din punct de vedere administrativ ca Municipiu, localitate de rangul II.
Obiective turistice:
Râmnicu Sărat, cel de-al doilea oraș ca importanță din județul Buzăi oferă priveliști minuntate prin împrejurimile sale, iar aici enumerăm Valea Râmnicului, Balta Albă și Amara, însă și câteva obiective turistice istorice și religioase, aflate în interiorul orașului, unice în țară. Aici sunt incluse construcțiile arhitectonice din cadrul Complexului Brâncovenesc și Muzeul Municipal situat în imediata apropiere.
Complexul Brâncovenesc este o ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, construită în anul 1697. Este considerată cea mai valoroasă clădire a orașului, ale cărei pivnițe și arcade sunt o mărturie a stilului arhitectural care a luat numele domnitorului. Tot de numele domnitorului se leagă și construcția Bisericii Adormirea Maicii Domnului, clădită în aceeași perioadă. Gara din Râmnic, precum și Palatul administrativ, care astăzi reprezintă sediul Primăriei, a împlinit un secol de existență. Gara este o bijuterie arhitecturală, fiind construită după planurile lui Anghel Saligny în anul 1891. Muzeul Municipal Râmnicu Sărat se află în clădirea fostei Stăreții aparinând mânăstirii cu hramul „Adormirea Maici Domnului”, fiind inaugurată la 5 iunie 1960. Muzeu deține secții de artă plastică, etnografie și artă populară și istorie a culturii râmnicene, însumând aproximativ 30.000 de exponate.
În centrul orașului se află vechea Grădină Publică, construită în anul 1885. Astăzi, Grădina Publică s-a transformat în Parcul Central Municipal, un loc în care râmnicenii vin să se relaxeze în zilele libere grație oazei de verdeață și liniște. Un alt obiectiv turistic de vizitat în Râmnic este „Platanul din Râmnicu Sărat„. Acesta este un monument al naturii situat în Parcul Central Municipal și impresionează prin dimensiuni și vârstă. Platanul din Râmnic este unu dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Buzăului, obiectiv care nu ar trebui ratat dacă vă aflați în apropiere. Închisoarea de la Râmnicu Sărat, denumită “puşcăria izolării totale”, a fost una dintre cele mai dure închisori comuniste. Aceasta a depăşit, prin regimul sever aplicat cu religiozitate de călăii totalitarismului roşu, celebrele închisori de la Aiud, Gherla sau Suceava. A fost cel mai oribil loc de detenţie pe care l-au inventat comuniştii. Prin metodele folosite s-a dovedit a fi o barbarie incredibilă. Dacă deţinuţii politici ar fi avut o Golgotă, atunci ea s-ar fi numit Râmnicu Sărat.
INFO:
1. De ce ar trebuie transformată închisoarea de la Râmnicu Sărat în Memorial
2. Un caz special din închisoarea din Râmnicu Sărat
3. Râmnicu Sărat va rămâne cu siguranță un reper important al istoriei comuniste
Personalități născute în Râmnicu Sărat:
Pavel Zăgănescu (căpitan pompier)
Constantin F. Robescu (inginer agronom)
Ștefan Minovici (chimist, academician)
Petre Antonescu (arhitect, creatorul Arcului de Triumf din București)
Nicolae Ciupercă (politician)
Florica Cristoforeanu (cântăreață de operă, operetă și lied)
Traian Săvulescu (biolog)
Gheorghe Manea (inginer)
Saul Steinberg (desenator și grafician)
Costin Murgescu (economist)
Teodor Oroveanu (inginer)
Constantin Doldur (judecător la Curtea Constituțională a României)
Ioan Mușat (comandant al Mariniei Militare Române)
Valeriu Sterian (compozitor și interpret de muzică folk)
Adrian Oțoiu (prozatot, eseist)
Maria Bitang (antrenoare de gimnastică a României)
Petre Iorgulescu-Yor (pictor)
Octavian Moșescu (publicist)
B O N U S:
Vă invităm să vizionați un documentar de excepție despre județul Râmnicu Sărat filmat în anul 1992.
CITEȘTE ȘI: Un material de excepție scris de jurnalistul Mădălin Barbu despre decăderea unui simbol al municipiului Râmnicu Sărat intitulat „De la extaz la agonie. Istoria nespusă a fostei fabrici de confecții de la Râmnic”
