Editorial

Cine a fost Sfântul Apostol Andrei și de ce este important pentru poporul român

Sfântul Apostol Andrei s-a născut în Betsaida, localitatea aflată pe malul lacului Ghenizaret din Galileea și este fratele Sfântului Apostol Petru. El este unul din cei doisprezece apostoli, fiind primul care l-a urmat pe Hristos, după ce Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit dumnezeire veșnică lui Hristos.

Petru și Andrei au renunțat la meseria de pescari, au ales să îl urmeze pe Hristos și, după Învierea Domnului, au devenit „pescari de oameni”. Sfântul Andrei mai este cunoscut și sub numele de „Cel dintâi chemat”, fiindcă a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat. Numele de „Andrei” derivă din grecescul Andreas, care înseamnă „Viteaz” sau „Bărbătesc”.  La o distanță de aproximativ 80 de kilometri de municipiul Constanța, în apropierea localității Ion Corvin, se află peștera în care s-a adăpostit Sfântul Apostol Andrei.

CITEȘTE ȘI: ESTE OFICIAL: Iată de ce nu poți adormi ușor pe un pat dintr-o cameră de hotel

Aici, la Betleemul neamului românesc, vin an de an mii de credincioși din toată țara pentru a-l cinsti cum se cuvine pe Apostol. Conform dogmelor bisericești, Sfântul Andrei a fost martirizat în cetatea Patras din Grecia de astăzi, prin răstignire cu capul în jos pe o cruce în formă de X, numită și „crucea Sfântului Andrei”. Istoricii și teologii susțin că Sfântul Andrei a fost primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci, în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, cunoscut pe atunci sub numele de Scythia, dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *