Actualitate

Geta Burducea a fost schimbată de la șefia Inspectoratului Școlar Județean. AFLĂ cine i-a luat locul

Noul șef al Inspectoratului Școlar Județean Buzău este Nela Wamsiedel. Această decizie surprinzătoare îi aparține noului ministru al Educației, Adrian  Curaj.

 

Ministrul a hotărât să nu mai prelungească delegația fostei șefe a învățământului buzoian, Geta Burducea după ce aceasta s-a făcut de râs pentru că a picat de trei ori concursul pentru șefia IȘJ. Wamsiedel a ocupat în trecut și postul de inspector de Management. Acesteia i s-a format o delegație care va conduce învățământul buzoian până la organizarea unui nou concurs. Noua conducere a IȘJ va face echipă cu inspectorul general adjunct, Daniela Palcău, cea care a ocupat această funcție după ce a reușit să promoveze concursul organizat la Ministerul Educației. Nela Wamsiedel a mai ocupat în trecut fotoliul de director al Liceului CFR și a fost singurul inspector din cei 22 de la IȘJ Buzău care a promovat concursul pe posturi. Burducea intră în istoria învățământului buzoian după ce a reușit să pice de trei ori consecutiv concursul pentru funcția de inspector general.

CITEȘTE ȘI: Directoarea CITO Râmnicu Sărat și-a prezentat demisia

Potrivit site-ului „România Curată”, Burducea s-a declarat un bun manager în practică; „Eu am dovedit în practică că sunt un bun manager. Nu a avut nicio legătură partidul cu ceea ce s-a întâmplat acolo (n.r., la concurs), credeți-mă. Dacă obținea (Ionela Voicu, n.r.) o notă mai bună, ar fi luat postul. Examenul pe care noi  l-am susținut a avut mai multe probe, iar media trebuia să nu fie mai mică decât 7. Ea a câștigat la ­une­le dintre probe, eu am câștigat la alte probe, iar per total niciuna dintre noi nu a reușit să promoveze. E adevărat că la una dintre probe ea a avut o notă mai bună decât mine, dar la celelalte eu am avut note mai bune decât ea. Dumneaei spune că proba scrisă este cea mai importantă, dar cea mai importată este în fapt proba unde se prezintă oferta managerială, pentru că de aceea suntem noi aleși acolo, să facem management, nu să învățăm o teorie care oricum nu se aplică în practică„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *